Motoare de ambarcațiuni, furate din Suedia și vândute în Delta Dunării. Cum au fost aduse în România

Motoare de ambarcațiuni, furate din Suedia și vândute în Delta Dunării. Cum au fost aduse în România
Zeci de motoare de ambarcațiuni au fost furate din Suedia și apoi aduse în România și vândute în Delta Dunării
Publicat: 14/07/2020, 18:47
Actualizat: 14/07/2020, 19:02

Poliția Română cooperează cu autoritățile suedeze într-un caz privind furtul a zeci motoare de ambarcațiuni de pe teritoriul Suediei și aduse în România, fiind apoi comercializate în zona Deltei Dunării, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Luni, 13 iulie, polițiștii de la Investigații Criminale au organizat o amplă acțiune la nivel național, în urma căreia au fost ridicate 37 de motoare de ambarcațiuni provenite din furturi, reușindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Ancheta în acest caz a început încă de anul trecut

În toamna anului trecut, polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au demarat cercetări într-un dosar penal de criminalitate transfrontalieră, în care mai mulți cetățeni români sunt cercetați pentru furtul a numeroase motoare de ambarcațiuni de pe teritoriul Suediei și valorificarea lor pe teritoriul României.

Concret, ancheta vizează comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune, începând cu luna august 2019 și până în iunie 2020.

După sustragerea și transportarea motoarelor de ambarcațiuni în România, membrii grupării ar fi beneficiat de sprijinul altor persoane care ar fi falsificat elementele de identificare ale bunurilor respective și ar fi înlesnit astfel comercializarea lor, cele mai multe a mai mare parte fiind vândute în zona Deltei Dunării.

Pentru documentarea membrilor acestui grup infracțional, polițiștii din Bacău au desfășurat mai multe operațiuni pe raza județului, precum și în țară.

La data de 22 iunie 2020, patru dintre membri grupării au fost depistați în flagrant, în timp ce transportau cu două autoutilitare mai multe bunuri furate din Suedia (printre care și opt motoare de ambarcațiuni).

Ulterior, s-au efectuat și 11 percheziții domiciliare, în județele Bacău și Tulcea, la adresele unde locuiau membrii grupului și alte două controale la societăți comerciale, în urma cărora au fost ridicate două ambarcațiuni, 11 motoare, 15.000 de euro și alte bunuri.

Totodată, s-a dispus reținerea celor 11 membri vizați ai grupului infracțional, după care s-a luat măsura controlului judiciar față de aceștia.

Cea mai recentă acțiune a avut loc pe 13 iulie 2020, pentru recuperarea prejudiciului și administrarea probatoriului în acest caz

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ai IPJ Bacău, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale din IGPR, au organizat o amplă acțiune la nivel național, în data de 13 iulie 2020, pentru recuperarea prejudiciului și administrarea probatoriului în această cauză.

Au fost angrenați polițiști de investigații criminale din cadrul inspectoratelor județene de poliție: Tulcea, Bacău, Mehedinți, Hunedoara, Prahova, Vrancea, Constanța, Neamț, Ilfov, Ialomița, Gorj, Argeș și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ai Poliției Transporturi Tulcea și Poliției Deltei Dunării.

Au fost puse în executare 75 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi cumpărat motoare de ambarcațiuni furate de la membrii grupului infracțional, ele fiind audiate în calitate de martor.

Au fost ridicate de la persoanele audiate 37 de motoare de ambarcațiuni provenite din furturile ce fac obiectul cercetărilor, reușindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Cooperarea judiciară și polițienească internațională desfășurată în acest caz, în cooperare cu autoritățile din Suedia, se încadrează în activitățile prioritare asumate de polițiștii de investigații criminale români la nivel european, în cadrul Proiectului EMPACT – OPC (Organized Property Crime), respectiv combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă.

Anul trecut, au fost controale pentru combaterea pescuitului ilegal. Atunci, 23 de ambarcațiuni au fost inspectate

Autoritățile române și bulgare au inspectat anul trecut, în luna martie, 23 ambarcațiuni de pescuit care practicau pescuitul comercial, din care 20 cu pavilion bulgar și 3 cu pavilion român.

Tot atunci au fost controlate 14 persoane care practicau pescuitul recreativ pe malul bulgar al Dunării, potrivit Ministerul Agriculturii din țara noastră.

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin Serviciului Regional Muntenia, împreună cu Agenția Executivă pentru Pescuit și Acvacutură din Bulgaria au efectuat o misiune comună în baza Planului de acțiune româno – bulgar pentru prevenirea faptelor ilicite din domeniul pescuitului.

Misiunea s-a desfășurat pe Dunăre, în apele teritoriale ale României și Bulgariei, insulele române și bulgare, cât și pe canalele adiacente în vederea combaterii actelor de braconaj piscicol.

Inspectorii din cadrul celor două agenții au efectuat verificări privind respectarea prevederilor legislației române și bulgare în domeniul pescuitului comercial și recreativ.

Opere de artă furate de ISIS ar ajunge ilegal în Occident, inclusiv prin România

Opere de artă furate de membri ai rețelei teroriste Stat Islamic din zone ocupate în Siria și Irak sunt scoase la vânzare în mod ilegal în Europa Occidentală și în SUA, unde sunt aduse clandestin prin Bulgaria, România și Ungaria, afirma – în 2016 – Jean-Jacques Neuer, membru al Consiliului de administrație al Muzeului Național de Artă Asiatică Guimet, cu sediul în Paris.

„Practic, s-a dezvoltat un trafic cu opere de artă prin Turcia, adesea cu intrare prin Europa de Sud-Est, prin Bulgaria, România și Ungaria: în case de licitații găsim frecvent opere de artă furate care iau drumul spre marile orașe europene – Zurich, Geneva, Paris, Londra, Munchen, apoi spre Statele Unite, în Chicago, Los Angeles, New York. Deocamdată, nu se poate spune că găsim pe piață în mod sistematic astfel de obiecte”, preciza, atunci, Jean-Jacques Neuer.

Țările Uniunii Europene sunt deja destinații ale traficului cu obiecte de artă furate din Orientul Mijlociu, sublinia Jean-Jacques Neuer.

FOTO & VIDEO: Poliția Română

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză